07. Mărturii (pag.03)– Μαρτυρίες ( σελ. 03) – Memoirs (page 03)

20. Exista vreo etnie cu care relaţiile familiei dumneavoastră nu erau tocmai cordiale?
Nu pot spune că familia mea nu avea bune relaţii cu vreuna din etniile existente în Brăila. Aveau şi aveam personal o admiraţie şi stimă pentru evrei şi bulgari, cu care am şi cooperat. (Dumitru <Zissu> Aspasia, 83 ani, Brăila)

Familia mea era în relaţii bune cu toate etniile: evrei, turci, ţigani, ruşi. (Jana Andreescu, 58 ani, Galaţi)

21. Dar restaurantele de altă dată? Aţi auzit poveşti de la părinţii sau bunicii dumneavoastră despre restaurante ale grecilor din Brăila? Cineva povestea că într-un restaurant grecesc de demult din Brăila îţi puteai alege peştele pe care voiai sa-l consumi dintr-un acvariu mare situat în mijlocul încăperii, ca şi la restaurantele din insulele greceşti. Ce preparate se puteau servi? Se spărgeau farfurii în localurile greceşti de demult? Se cânta muzică grecească în localurile de demult, existau cântăreţi cunoscuţi cu bouzouki? V-amintiţi sau aţi auzit unde erau situate astfel de localuri la Brăila?
Pe Bulevardul Cuza, colţ cu Bălcescu, mătuşa mea, sora mamei mele, avea restaurantul La Anghe Ion.[…] (Caliopi Paraschiv, 77 ani, Brăila)

Ştiu doar ce mi s-a povestit despre cele două restaurante ale bunicului meu, Tudorache C. Theodor. Prin anii 1920 avea restaurantul-berărie <La Dobrogeanul>, pe strada Şcoalei publice, nr. 1. Iar după 1930 a deschis restaurantul <Paradis>, cu salon elegant şi grădină de vară foarte mare. Nu ştiu unde era situat acesta. După spusele domnului Manda, ar fi fost pe Regala colţ cu Cuza sau cu Goleşti. Era un local foarte la modă, unde bunicul aducea băuturi spirtoase din Grecia, Mastică, Rom şi Ouzo, iar vinurile veneau din viile proprii de la Odobeşti. Se serveau mâncăruri tradiţionale greceşti, genul de meze – măsline şi zacuscă, icre şi peşte afumat, toate aduse din Grecia. Dar şi mâncăruri româneşti şi grătar cu mititei şi momiţe. Tata mi-a spus că la Grădina restaurantului „Paradis” a debutat Jean Moscopol, pe care veneau să-l asculte în special tinerii din oraş, înainte să plece la Bucureşti. Îmi amintesc că la noi acasă încă se mai folosea, prin anii ’60, vesela rămasă după naţionalizarea restaurantelor. Erau farfurii mari de <piatră>, albe, grele, platouri ovale şi pahare splendide, cu picior, pentru vin. (Maria-Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)

Ştiu din poveşti că erau multe restaurante pe malul Dunării. Lângă Spitalul 1 „Sfântul Pantelimon” era un restaurant cu mese afară unde se auzea muzică grecească şi unde se dansa foarte mult. Veneau pescari din Balta Brăilei şi le vindeau peştele cu câţiva bănuţi. Peştele mic era aruncat în Dunăre. Peştele era ales şi era pregătit după plăcerea clientului. Mama îmi spune că dacă un român sau altă etnie venea la petrecere era imediat servit cu ce era mai bun. (Nicoleta Mija, 53 ani, Brăila)

22. Aveţi cunoştinţă ca vreun membru al familiei dumneavoastră să fi avut relaţii sau să fi frecventat vreuna din familiile renumite din Brăila?
Tatăl meu, Panaioti Boiagis, se întâlnea fie la Biserica Grecească, fie la Grădina Mare cu prietenii lui: Lykiardopol Spiru, Marica şi Gogu Galiatzatos, Fam. Lecatza şi alţii. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)

Părinţii mei au fost cununaţi iar eu şi sora mea botezaţi de familia Ana şi Ioan Roca şi părinţii mei erau rude prin alianţă cu familia Haritopol. (Marius Exarhu, 72 ani, Brăila)

Mă jucam cu Gita, nepoata doamnei De Roma, cu care eram vecini. Ei vorbeau în limba italiană, iar soţul ei De Roma era grec (Candianos). Cu familia De Roma aveam legături doar ca vecini, nu de prietenie. Imi amintesc că, după 1945, doamna De Roma venea la noi şi ne ruga să-i scriem scrisori în Grecia, la rudele soţului ei, pentru ca băiatul ei Bebe să poată pleca cu fiul său în Grecia. Nepotul ei a fost trimis să urmeze şcoala de ucenici de la Progresul (nu i s-a permis să meargă la o şcoală primară obişnuită). Nu ştiu cum au plecat din ţară. Gita, nepoata ei, a urmat şcoala de balet din Timişoara; nu am mai ţinut legătura cu ei. În Grecia am cunoscut două familii legate de Brăila (mai bogate): familia Economu, ce locuia la Trieste, cu rang de baron, tatăl domnului fiind consulul grec la Brăila, înainte de primul război mondial şi Familia Razi, care a avut o moşie lângă Brăila. O altă personalitate a Brăilei a fost prof. univ. Radu Portocală, pe care l-am cunoscut atât în Bucureşti, la Institutul de Virusologie „St. Nicolau”, cât şi la Atena, în 1979, când lucra la Institutul „Pasteur” din Atena. El a plecat din România în 1975 cu ajutorul familiei Averoff (mari bogătaşi din Grecia), cu care soţia lui era rudă. Tatăl profesorului, tot Radu Portocală, a fost deputat de Brăila, cât şi ministru, iar la un moment dat strada Campiniu s-a numit Radu Portocală. El a murit la Atena, iar băiatul lui, tot Radu Portocală (o tradiţie a familiei), este ziarist la Paris, căsătorit cu o franţuzoaică, şi are trei copii. L-am auzit la emisiunea în limba română, la Radio France. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti.)

Pe contele de Roma l-am cunoscut când eram copil. La fel pe avocatul Fokas (sau Fokkas), descendent probabil al unei mari familii bizantine. Avea o fată, Nicole, care poate mai trăieşte (dar cine ştie unde). Bunica mamei mele era nascută Pana, soră cu bunica maternă a lui Yorgos Bessis. […] Un Melisaratos a fost coleg de şcoală cu tatăl meu. L-am cunoscut, tot când eram copil. La fel, am cunoscut la Atena (unde am locuit din 1977, când am părăsit România, până în 1982) pe Alexandros Portolos, coleg de şcoală primară cu tatăl meu. A murit. La fel două doamne Likiardopol. (Radu Portocală, 58 ani, Paris)

Familia mea se înrudea (veri îndepărtaţi) cu fam. arh. Costică Davis a cărui soră, Lili Davis a fost căsătorită cu Francis Verona, fratele lui Arthur Verona. (Jana Andreescu, 58 ani, Galaţi)

Bunicul îşi petrecea vacanţele la unchiul şi mătuşa lui din Brăila, familia Rubatos. (Corina Răducanu-Lichiardopol, 43 ani, Craiova)

23. Vă amintiţi sau v-a povestit cineva din familie despre serile dansante sau balurile de pe vremuri? Se organizau baluri la şcoala grecească de fete şi sigur şi în alte cluburi din Brăila…
V-a povestit cineva din familie cum erau îmbrăcate doamnele, cum erau curtate de tinerii de altă dată, ce muzică se asculta, ce se dansa la astfel de „sindrofii”? La balurile de la şcoala grecească se asculta numai muzică grecească?
Eu am participat la aceste baluri de la Şcoala Grecească. Toaletele tinerelor erau pregătite minuţios cu multă vreme înainte. Materialele folosite pentru confecţionarea toaletelor erau: catifea, taftá, tul, mătasea grea. Aceste baluri aveau loc primăvara, se asculta muzică grecească şi se dansa mult tango şi vals. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)

Ţin minte balurile greceşti ce se făceau în curtea Şcolii Greceşti de pe strada Rubinelor. Erau de pomină, toate se terminau cu bine, toată lumea pleca acasă extrem de mulţumită. Organizatori erau cei din comitetul de conducere al Comunităţii Elene din Brăila, în frunte cu preşedintele comunităţii, Dracopulos State. Balurile se organizau numai la Şcoala de Băieţi, unde exista o curte foarte încăpătoare. Am luat de multe ori şi eu parte, deşi eram copil, fratele meu mai mare fiind responsabil la butoiul de vin, iar altul la grătarul de mici şi cârnaţi. La balurile de la Şcoala Greacă se vindeau vederi. Care fată primea mai multe vederi, acea fată era numită regina balului. (Nicolas Spiridon, 77 ani, Brăila)

La Şcoala Greacă se organizau baluri de către State Dracopol, iar fiecare negustor grec participa cu produse din magazinul lui. Noi, de exemplu, trimiteam torturi, iar după ce se închidea cofetăria duceam mese şi scaune. Şi aşa luam şi noi parte la bal. Astfel se strângeau fonduri pentru biserică şi cantina şcolii. (Maria Diamandi, 70 ani, Brăila)

24. Ce înseamnă familia pentru un grec? Mama este într-adevăr cea care ia hotărârile cele mai importante pentru o familie grecească? Se trece peste cuvântul mamei sau nu? Am citit că la început de secol grecii îşi sfătuiau copiii să nu se căsătorească cu români… Şi totuşi mulţi greci încălcau acest sfat…
Familia este totul la greci. Mamele luau toate hotărârile importante şi nu se trecea peste ele. În anii 1951-52-53, familia (toată) a depus actele pentru plecarea în Grecia, la Consulatul Elveţian din Brăila. A şi venit aprobarea în 1953. Bunica mea a hotărât să nu plece nimeni din familie în Grecia, deoarece fiul ei era căsătorit cu o româncă şi aceasta nu dorea să plece. Şi astfel am rămas în România. (Maria Ganea, 69 ani, Brăila)

Părinţii sunt sfinţi, familia e totul. Tata era cel care conducea familia, dar mama îl mai certa din când în când. Am avut un văr, căruia i s-a interzis să se căsătorească cu cine a vrut el, cred că o româncă şi în ziua de azi e singur. Copiii unei mătuşi au rămas singuri, deoarece ea le-a impus să nu se căsătorească cu alte naţii decât cu greci. (Athanassios Karafyllidis, 56 ani, Berlin – Germania)

Familia pentru un grec este totul.[…] Bărbaţilor greci le place să fie stăpânii în casă, să ştie tot şi să comande tot. Cu toate acestea, întotdeauna vor fi „neputincioşi” în faţa mamelor peste cuvântul cărora nu vor trece. Atât… sau atât au ei impresia. Pentru că nevasta grecoaică este cea care conduce totul. Având însă o anumită tactică, lăsându-l pe capul familiei să creadă că toate deciziile sunt ale lui. Şi în ziua de azi mai sunt mame protectoare care îşi doresc ca băieţii lor să nu se căsătorească cu românce iar dacă aceştia trec peste cuvântul lor, se întâmplă cea mai mare tragedie a vieţii lor, pare că totul s-a terminat, că viaţa lor nu mai are niciun sens. Dar în scurt timp, soţiile românce sunt acceptate iar ulterior chiar iubite. Cât despre copiii care rezultă din căsătoriile mixte….. uitaţi-vă la majoritatea celor care completează aceste interviuri. Suntem mândri de noi. (Ana-Maria Ion, 32 ani, Bucureşti)

25. În Grecia exista tradiţia ca familia să cumpere sau să construiască o casă pentru fiecare fată, nu şi pentru băieţii familiei. Sau fata era cea care moştenea casa părinţilor sau bunicilor. Aşa era şi la Brăila?
Familiile greceşti din Brăila au dispărut, pentru că tradiţia era ca băiatul familiei să nu se căsătorească până nu se căsătoreau surorile lui, cărora trebuia să li se dea „patul”, aceasta însemnând o locuinţă. În general fetele nu studiau, făceau Şcoala Greacă sau Pensionul „Santa Maria” şi nu aveau o profesie. Îmi aduc aminte că foarte puţine aveau carieră universitară. De exemplu, domnişoara Skuli era profesoară de matematică, surorile Capolichi – una era funcţionară la o Bancă, iar cealaltă profesoară de matematică -, doamna Petanlis era secretară la Liceul Teoretic de Fete. După 1950 lucrurile s-au schimbat – toate colegele de la liceu au mers la facultate. Neavând nici zestre, nici carieră, fetele grecoaice rămâneau nemăritate, locuind împreună cu fraţii, în aceeaşi casă, sau se căsătoreau cu români; sau invers, băieţii cu românce. Este cazul mamei mele şi a surorii ei, Elena. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)

26. Prin ce sunt sau erau diferite obiceiurile de nuntă la greci?
[…]La greci atât mirele cât şi mireasa îşi fac cununiile lor (lămâiţe), cu care se cunună la biserică. Aceste cununii se păstrează într-o cutie specială ca un iconostas. Şi în Grecia cununia religioasă este foarte importantă. Când au plecat în Grecia, partizanii greci au trebuit să obţină certificat de căsătorie de la Biserica Greacă, altfel căsătoriile lor erau considerate nelegitime. (Amalia Irimia, 70 ani, Brăila)

Există câteva obiceiuri de nuntă pe care am văzut că grecii din Brăila încă le păstrează: cununiile care se cumpără şi apoi se păstrează şi koufeta – migdale glazurate care sunt puse în tul şi se împart invitaţilor de obicei după ce se termină cununia religioasă. Semnificaţia acestora este: sănătate, fericire, bunăstare pentru tânărul cuplu. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)

27. Cum priveau grecii divorţul sau cum privesc astăzi divorţul, când probabil că mentalităţile s-au mai schimbat şi la grecii din România ca şi la cei din Grecia…?
Pe vremuri familia condamna divorţul, dar astăzi este ceva normal. În general grecii astăzi nu se căsătoresc decât după ce îşi finalizează studiile, au o carieră, un serviciu care să le ofere o anumită stabilitate. (Iulia Marica Saridache, 33 ani, Brăila)

28. Am citit că pentru un grec felul în care arată soţia e cartea lui de vizită: dacă vrea ca lumea să vadă că îi merge bine, că e înstărit, trebuie să fie bine îmbrăcată, să aibă bijuterii. Aşa este? Sunt grecoaicele elegante? Preferă aurul sau argintul? Cum era la început de secol, cum erau bunicile îmbrăcate, îşi aduceau hainele şi bijuteriile din Grecia sau preferau casele de modă occidentale? Existau croitorii, frizerii, ateliere de bijuterii greceşti la Brăila?
La început de secol XX, familiile de greci din Brăila aveau un standard de viaţă ridicat. Nivelul de viaţă, educaţia copiilor şi tendinţele modei se reflectau în bunăstarea acestor familii. Bijuteriile purtate erau amintiri de familie (dominau aurul şi pietrele preţioase). Îmbrăcămintea şi încălţămintea erau unicate şi în general cumpărate de la magazinele mari din Bucureşti şi Paris („Lafayette”; „La vulturul de mare cu peştele în ghiare”). (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)

O altă vecină a noastră a fost Varvara Economu, care era croitoreasă de lux. Avea atelier de croitorie cu lucrătoare şi ucenice care învăţau acolo meserie. Ea avea trei copii, care erau mai mari decât mine: Sonia, Katiuşa şi Alecu, născuţi în Siberia, unde soţul ei făcea negoţ. […] La acest atelier de croitorie veneau doamnele cu trăsura ca să-şi probeze rochiile, iar materialele erau aduse de la Viena, pe Dunăre, şi chiar de la Paris. (Lidia Dimofte, 70 ani, Bucureşti)

Bunica mea era o femeie foarte elegantă şi îi plăceau mult bijuteriile. Se pare că prefera perlele, deşi nu am nicio fotografie cu perle. Am înţeles că erau cele mai preţuite bijuteriile moştenite care aveau modele orientale, erau cruci mari din aur cu pietre preţioase, se purtau pandantive cu fotografii, broşe camee. Rochiile erau din muselină, voal şi atlas, în general culori neutre, albe, crem, maro, negre, cu pliseuri soleil, cu ciorapi albi din mătase, ghete cu şireturi şi părul era pieptănat strâns, în coc. Se broda mult cu fir de mătase pe rochii, se împleteau guleraşe şi mâneci din dantelă. Dar ţinuta era mai degrabă de o eleganţă sobră, fără ostentaţie. Se purtau obligatoriu pălării – şi doamnele şi domnişoarele – şi îmi amintesc că mi s-a povestit despre o modistă celebră la Brăila, care confecţiona pălării din fetru, adus de la Viena şi de la Paris, dar şi buchetele de flori care se purtau la taioare. (Maria-Denise Theodoru, 57 ani, Bucureşti)

Modul în care se îmbracă şi se comportă o femeie este cartea de vizită pentru ea şi familia ei. Grecoaicele, la începutul secolului, nu aveau multe haine, dar toate erau asortate şi accesorizate. Femeia grecoaică purta în orice anotimp pe cap pălărie sau tocă, simplă sau cu voaletă, încălţăminte din piele de bună calitate, ciorapi de mătase sau nylon, blănuri, mănuşi sau manşon. Bijuteriile, din argint sau aur, simple sau cu pietre preţioase montate în platină, erau transmise din generaţie în generaţie, sau primite cadou cu diferite ocazii – naşterea unui copil (era obiceiul să se dăruiască un bănuţ din argint), botez, cununie. La spectacolele ce se desfăşurau în săli, nu era permis accesul doamnelor cu pălăria pe cap (incomoda vizionarea spectacolului de către ceilalţi spectatori) aşa că se acorda o importanţă deosebită şi modului cum îşi aranjau părul. Esenţele de parfum, parfumurile şi apa de colonie, alături de oglindă şi perie, se găseau pe masa de toaletă a oricărei femei. Trusă de farduri nu exista pe atunci, doar un ruj şi o pudră, eventual o cremă conturau chipul femeii. Multe din ele erau comandate din “catalogul de modă” de la diferite case de modă occidentale şi ajungeau în porturile româneşti, cu vapoarele. Nici bărbaţii greci nu erau mai prejos. Costumul, cămaşa albă, pardesiul sau paltonul accesorizat cu un guler de blană, nelipsita pălărie ori mănuşile, pantoful întotdeauna lustruit sau şoşonul pentru iarnă, costumul de marinar sau ofiţer ne-au rămas marturie în fotografiile de familie. Îmbrăcămintea era confecţionată de cele mai multe ori în atelierele de croitorie, de către o “modistă”, o haină era cusută întâi pe o parte apoi era întoarsă şi recusută cu mici modificări pentru a căpăta un alt model şi pe cealaltă parte. Cămăşile erau de foarte multe ori cusute în casă, de femeile familiei, era un lucru migălos şi necesita pricepere. Multe din accesoriile purtate aveau volane care erau spălate apoi scrobite iar călcatul cu fierul de călcat pe cărbune era un adevărat chin. Bărbaţii se tundeau la frizeriile din zonele în care locuiau. Fiecare îşi avea frizerul lui unde mergea periodic uneori şi pentru a se rade, operaţiune care se executa cu briciul. Aceste frizerii funcţionau în casele proprii, un spaţiu limitat cu unul sau două locuri, de aceea aici era prilej de întâlnire, de aflat noutăţi şi, evident, de a juca o partidă de table sau cărţi. În zona în care a locuit familia mea, îşi avea frizeria “Barba Caludi”. Specific bărbatului grec este mustaţa. Femeile, de cele mai multe ori, îşi lăsau părul lung, pe care îl ondulau cu drotul încălzit la flacără sau cu diferite clame. Grecii din câte ştiu nu aveau înclinaţie către confecţionarea bijuteriilor, dar frecventau atelierele deschise în oraş de evrei sau ruşi. Ţesăturile şi încălţămintea sau alte obiecte de îmbrăcăminte erau achiziţionate mai mult din magazinele “evreieşti” sau “româneşti”. Pălăriile erau comandate din Occident dar şi confecţionate în atelierele din oraş („Casimatos”). Acest lucru se întâmpla cu tinerele femei grecoaice din România. În Grecia, din fotografiile pe care le-am vazut, femeile, chiar şi cele tinere, erau îmbrăcate simplu, în culori închise, cu batic – “mandili” – de culoare neagră. Şi astăzi femeia grecoaică tânără sau mai puţin, este cochetă iar bărbatul are o eleganţă şi o prestanţă aparte. (Florentina-Cristina Muşat, 43 ani, Brăila)

29. Dacă sunt aşa cochete grecoaicele, mai au timp de gospodărie? Gătesc? Folosesc uleiul de măsline grecesc, lămâile, oregano, alte condimente greceşti? Ce bucate greceşti se prepară la dumneavoastră în familie? Spuneţi-ne şi nouă o reţetă sau mai multe reţete de mâncăruri sau prăjituri greceşti, pe care merită să le încercăm.
Grecoaicele sunt femei foarte cochete, ştiu să se îmbrace adecvat fiecărei situaţii din viaţă, având grijă să aibă o ţinută impecabilă în societate. Ele îşi fac timp şi pentru gospodărie. În bucătăria grecească predomină mâncărurile făcute la cuptor (sto furno), cu sosuri scăzute, multe salate cu ulei de măsline. În familia noastră se pregăteau multe mâncăruri greceşti, funcţie de anotimp: iarna – scordalea; avgolemono; batal cu orzişor la cuptor, peşte marinat, salată de cozi de raci cu maioneză; salată de rasol de vită, ardei sau roşii cu carne sau orez… multă brânză…; prăjituri – tiropita; baclavale; corăbioare; sarailii; trigoane; cozonac; vasilopita…; vara – salate multe, condimentate cu piper, oregano, lămâie, usturoi; ulei de măsline; roşii umplute cu carne; vinete umplute cu carne (paputzachia); ardei umpluţi cu carne sau orez; saramură de peşte sau peşte la proţap; friptură de miel; linte; musaca; îngheţată de casă; fructe. (Elena Mihăilescu, 88 ani, Bucureşti)

Pentru sărbătorile religioase se făceau obligatoriu dulciuri (sarailii, cataif, baclavale, halva). De Florii, obligatoriu se mânca scrumbie de Dunăre (friptă) şi scordolea. Uleiul grecesc era la noi în casă rar folosit, căci era scump, se utiliza numai la salate. (Nicolae Dumitriu, 69 ani, Brăila)

Leave a Reply